Ca neam, am mai trecut prin momente de grea încercare, de teribilă cumpănă de-a lungul istoriei noastre… Ne gândim cu recunoştinţă la cei care au ştiut să simtă direcţia corectă, să asculte glasul interior pentru a-l filtra apoi în răspunsuri pe înţelesul tuturor!

Oare idealurile existau atunci mai mult ca acum?

Nu cred să fi uitat între timp să ne dorim lucruri măreţe;

Nu cred să nu mai avem vizionari printre noi, îndrumători pe cale, păstori – poate doar vocea lor să fie acoperită momentan de vaietul şi vuietul aparenţelor înşelătoare (dar de ce atunci plecăm urechea la televizor?);

Gândiţi-vă doar atât: să punem pe primul plan ce avem de făcut, înainte de a ne certa cine ştim că ştie să facă mai bine câte un lucru sau altul…

Pentru a răspunde întrebării din titlu: eroi avem – îi cunoaştem puţin şi încercăm să-i imităm încă şi mai puţin…

Toamnă târzie cu surprize electorale dinainte ştiute.

Criza economică şi morală a scuturat Vechiul Regim din temelii: o nouă generaţie de politicieni se naşte sub ochii noştri!

Ultimul măr putred se agaţă cu puteri nebănuite de ramura cu care s-a obişnuit în ultimii cinci ani … iar înlăuntrul lui, viermele puterii – disperat (sau poate că nu?), îşi aşteaptă noii locatori – care cu siguranţă nu vor întârzia la întâlnire (sau poate că da?)…

Vremea alegerilor – vremea întrebărilor.

Cică erau odată trei oameni, care nu aveau legătură unul cu celălalt – altceva decât contemporaneitatea. Adică împărţeau împreună anotimpurile şi atât. Căci timpul îl socotea fiecare, pentru sine, după natura caracterului lor şi a faptelor săvârşite, după cum urmează:

1. Primul, nu făcuse mare lucru în viaţa lui, nu “legase” nimic. Trăia modest, vorbea modest, avea o filosofie “călduţă”. Nu ştia a doua limbă străină şi nici nu citise literatură universală. Modest de sărac…

2. Al doilea, putea fi descris ca un Geniu al Răului – constructor de Imperii, i se legase în viaţă tot, ca într-un pact mefistofelic. Ştia multe, învârtea multe, dar cultiva  slăbiciunea umană şi construia nesăţios mai departe exploatând vicii şi îndreptându-se spre Iadul veşnic…

3. Al treilea era un om bun, muncitor şi ridicat pe forţele lui proprii din anonimat. Nu căutase el să fugă de anonimat dar lumina din ochii celorlalţi îi făcuse vizibilă prezenţa. Lumina era uneori caldă, recunoscătoare – alteori albastră, rece-invidioasă…, dar era lumină şi omul era expus cu plăcere ei.

Fiecare din cei trei a fost adus de către povestitor la o confruntare cu virtutea smereniei.

Şi iată ce am aflat:

1. Primul s-ar fi smerit pleonastic. Viaţa modestă  şi purtată în sărăcie are nevoie de curăţenie şi rugăciune. Dar smerenia nu e uşor de chemat la masa săracului!

2. Al doilea nu s-a prezentat nici el la confruntare. Ce să caute acolo? El îşi era suficient sieşi, nu avea de împărţit gloria cu nimeni altcineva – prin urmare nu avea cui să mulţumească, în faţa cui să se încline. Dar de unde atunci această foame a sufletului care nu putea fi astâmpărată? Omul Rău expus gloriei – se împăunează şi caută spre oglindă nu spre Cer.

3. Al treilea a venit cu plăcere la întâlnirea cu virtutea smereniei. Omul Bun expus gloriei – foloseşte smerenia ca pe o armă a recunoştinţei. Ce am primit – îşi spune -, este un dar de la Cineva mai presus de mine.

PS – O altă povestire cu tâlc, din care rezultă că şi săracul dacă se laudă cu sărăcia lui – are nevoie de smerenie pentru a vedea pe Dumnezeu – găsiţi aici: http://smerenia.wordpress.com/2007/02/13/smerenie/

Până la urmă, va fi cum vrea Băsescu.

Adică – vom avea o „Românie-Oranj”!

Căci roşul PSD-ului va trebui să se amestece cu suficient galben de la PNL pentru a rezulta acel oranj adevărat, bun pentru cei care au nevoie de schimbare…

(Chestia asta îmi aduce aminte de doctorul nostru de familie care mă întăreşte psihic cu distincţia între „colesterolul bun” şi „colesterolul rău”. Păi, nene doctore, dacă e genetic – ne liniştim oricum, nu?)

Nu pot decât să ma întorc la cele scrise la începutul lunii Octombrie. Din cele trei soluţii posibile în actuala configuraţie parlamentară, am încercat deja:

1. cea a vechiului FSN/PDSR = PDL + PSD
2. cea a „clasicei drepte” = PDL + PNL

A rămas, după cum spuneam acum ceva timp:

“PSD + PNL. A funcţionat ca majoritate Parlamentară în ultimii doi ani de guvernare liberală. Pentru a relua discutiile cu onestitate, Dan Nica trebuie sa iasa in fata Natiunii si sa prezinte dovezile suspiciunilor de frauda tip “turism electoral”.  Altfel, nu putem spera la o solutie Antonescu Presedinte si Geoana PrimMinistru – sau invers.” (Ha, Ha, Ha! Am ajuns să mă citez singur…)

Cu singura adnotare că a apărut între timp în ecuaţie Domnul Primar al Sibiului – Klaus Johannis.

http://calindiaconu.wordpress.com/2009/10/02/solutia-psd-pnl/

Zău aşa, îmi aduc aminte de vorba atribuită lui Păstorel (un răspuns spumos la banala întrebare “Ce mai faceţi, Maestre?”):

“STAU PE PLAJĂ

ŞI MĂ MIR,

ŞI-MI DAU SINGUR…

CU SICTIR!”

Întrebarea despre repere morale nu e nouă.

În vremuri de criză revine în actualitate – de nici nu ştii: e criză pentru că nu avem moralitate sau nu mai e loc de moralitate în vreme de criză…

Să-l ascultăm pe Epictet (sec. I d.Hr.) răspunzând întrebării „Cine este un STOIC?”: „Arătaţi-mi (pe) unul care este bolnav dar fericit; care este în primejdie dar fericit; care este alungat dar fericit; care este defăimat dar fericit.”

Să înţelegem de aici pentru a alege corect modelele:

1. importanţa atitudinii constante;
2. relevanţa zâmbetului – atitudinea corecta care naste fapte corecte;
3. puterea de a trece peste momente grele.

Nici ecoul hohotului de râs, hăhăiala care se întoarce împotriva celui şi nu înapoi la cel care se amuză (vai, pe seama noastră!);

Nici încruntarea fără adresă, seriozitatea jucată de dragul alegătorului aşezat pe canapea în faţa televizorului (că aşa-i place să ne vadă – serioşi, doar e criză, nu?);

Ci mult mai degrabă ZÂMBETUL, singurul care stabileşte un raport corect între interior (sine) şi exterior (lume): căci pacea, liniştea şi armonia (con)duc spre ÎMPĂCARE a noastră cu lumea.

P.S. Rămâne să înţelegem de ce Tudor Chirilă şi nu Neagu Djuvara, de exemplu. Poate o mare provocare la adresa tinerilor… http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html

Ce departe sunt astăzi zilele copilăriei în care ne certam în faţa blocului dacă a fost sau n-a fost careu! Nu se apăra cu mâna, porţile erau doi bolovani incomozi pentru garda la sol a Daciilor ce căutau timide locul de parcare… (Băieţii cei mari, cu tupeu: „Vrei să nu ţi-o lovim, mut-o dom’le mai încolo!”)

- „HENŢ CAREU!” – strigam, în limitele unui careu imaginar, netrasat cu vreo cretă albă, şi se bătea într-un picior, de la fix trei metri, şi se apăra într-un picior şi-o mână… Avantaj portar!

Aşa mi s-a întipărit conexiunea – nu ai voie la fotbal cu mâna în general (afară de out – care oricum e din afara terenului de joc), dar mai ales nu ai voie cu mâna în careul propriu! Căci se lasă cu … lovituri de pedeapsă!

Maradona a fost o excepţie. Puţin mediatizată – nu aveam nici noi acces la atâtea televiziuni, ce-i drept. Englezii s-au resemnat – i-au spus atunci „HAND OF GOD”… Un omulet care facuse prea multe pe terenul de fotbal, isi demonstrase geniul intr-atâta încât i s-a acceptat extensia de câţiva centimetri (poate şi datorită saltului spectaculos…).

Acum, cu Thiery Henry – fi-va oare aceeaşi poveste? I se va ierta şi lui HENŢUL DIN CAREUL CELUILALT? Avem două situaţii posibile:

1. vom afla în următoarele zile că Federaţia Franceză de Fotbal propune rejucarea meciului de baraj cu Irlanda;
2. vom asista la un demers juridic lung al Federaţiei Irlandeze care
   1. va avea câştig de cauză şi poate se vor schimba legile (ex.: consultarea în timp real a întregistrărilor video ca în rugby sau hochei…);
   2. va pierde şi lucrurile vor rămâne la fel … până la următorul caz!

Din păcate, revoluţiile paşnice sunt condiţionate de bunul simţ.

Bunul simţ al conducătorilor/arbitrilor/jucătorilor şi nu al spectatorilor/consumatorilor/votantilor – (fie ei cu bilet fie cei din faţa televizorului…).

Cu alte cuvinte: Haidem la VOT cat mai multi, chiar daca nu-i o datorie ci un simplu drept, că doar s-o schimba ceva! De pildă, măcar de-am reveni la HENŢUL FIRESC – DEFENSIV, DIN PROPRIUL CAREU… (Cui i-e dor de forma “clasica”. Celor agresivi le uram sa-si duca curajosi gandul pana la capat – caci asta-i frumos in democratie: ascultam cu totii cuminti de votul celor multi. Apropo, pe cand intoarcerea la votul cenzitar?)

(Raspuns la articolul dlui Adrian Cioroianu intitulat “Cea mai mare greseala a lui Barack Obama”; publicat  in Dilema Veche – nr 302, an VI, p 2; pentru referinta vezi textul Domnului Profesor Cioroianu:  http://geopolitikon.wordpress.com/2009/11/13/13nov2009-barack-obama-si-zidul-berlinului-update/

Aparent fără motiv, în viaţă ni se întâmplă uneori lucruri înainte ca noi să fim pregătiţi pentru ele.

Mă refer la acele provocări ale vieţii, pe care ne simţim obligaţi să le acceptăm indiferent de consecinţe, în minte cu dominanta întrebare: „Oare mă voi reîntâlni vreodată cu această şansă?” sau muzical reformulat „It’s now or never…” (vezi celebra melodie a lui Elvis – în care acesta se tânguie că „mâine va fi prea târziu”, asigurându-şi iubita de pe o poziţie dominantă că dragostea lui nu are timp de aşteptat!).

Este pe de altă parte foarte adevărat că numai o dată în viaţă se pot întâmpla anumite lucruri. Iar cifra rotundă a 20 de ani de la căderea zidului berlinez este doar unul din multele evenimente irepetabile. De fapt, dacă privim din perspectiva lui Heraclit (că nu putem face baie de două ori în apa aceluiaşi râu) – vom exagera considerând istoria un lung şir de întâmplări şi fenomene irepetabile.

Că Preşedintele Barack Obama ar fi făcut însă cea mai mare greşeală tratând „uşor cu spatele”, ca pe un simplu fapt divers planetarul eveniment al săptămânii trecute … şi nu a prioritizat, poziţionând mai sus pe lista lui de „manadatory to do’s” prezenţa la BERLIN, asta este mai degrabă o afirmaţie uşor forţată – şi mă grăbesc să explic de ce nu sunt de acord cu ea:

1. B.O. a fost prezent la BERLIN! Chiar dacă nu fizic, a ţinut un discurs care a fost proiectat pe plasmele gigant amplasate în faţa porţii Brandenburg.
2. Discursul de pe plasmele electronice a fost precedat de o introducere a Doamnei Hillary Clinton – cea care l-a introdus pe Preşedinte cu mult respect şi consideraţie: „Şi acum, vă rog să îmi permiteţi să dau cuvântul unui om care reprezintă el însuşi un simbol pentru căderea barierelor/zidurilor existente în noi – Domnul Preşedinte Barack Obama”.
3. Discursul (pre)înregistrat în Biroul de la Casa Albă a fost aplaudat de participanţi, ceea ce mă face să cred că nu l-au perceput chiar ca pe o jignire.

Ce rămâne să înţelegem despre neprezentarea lui B.O. la apelul Angelei Merckel  ar fi, din alte perspective:

1. importanţa benefică a unui „număr doi” activ şi credibil, jucător „în echipă” (team-player-ul Hillary);
2. care ar fi frecvenţa optimă de vizitare a unei ţări/oraş din partea Preşedintelui SUA (dacă a fost în 2008, în calitate de candidat – le va fi vorbit oare câte ceva despre libertate şi democraţie berlinezilor? Ar trebui reluat un pic discursul de atunci – just for the record);
3. B.O. este el însuşi un dărâmător de ziduri – va fi avut poate motive de bun simţ să lase pe altul să puncteze asupra acestui lucru (în plus, Hillary a mai subliniat ceva interesant despre zidurile interioare: nici în Germania, alegerea unei femei-cancelar nu părea verosimil pe vremea construcţiei zidului berlinez…)

Aşa cum spune Domnul Profesor Adrian Cioroianu, unii din noi putem rămâne şi după sărbătoarea aniversară a căderii zidului cu întrebarea (care se potrivea mai degrabă bunicilor noştri!): „Cât le pasă americanilor de noi, cei din Estul Europei?”… sau, cine mai ştie, putem inventa un eveniment care să facă din Bucureşti centrul mediatic al Lumii pentru o zi (Atenţie,la Summitul NATO din Aprilie 2008 „reţeta” nu a fost a noastră – am plătit numai o franciză, fiind gazde… şi atât!)

Închei cu salutări distinse şi cu exprimarea convingerii că Preşedintele Barack Obama este mai degrabă înaintea decât în urma timpului nostru – sau altfel spus: să nu-l grăbim, mai are timp în acest mandat (sau în cel viitor?) de o fugă până la Berlin. Iar dacă ne mişcăm „mai cu talent”, poate va poposi între două avioane şi pe malurile minunatei noastre Dâmboviţe! Care ar fi agenda discuţiilor?

Pentru advertiseri (si nu numai) – traducerea sloganului ar suna cam asa: (RE)SCRIE ISTORIA CU EFECTUL DOMINOULUI! Insa apelul la arta militanta se poate verifica si in imaginile de mai jos, care vorbesc … “de la sine”:

De cat a strans carma navei cu numele sfant Romania, carmaciul a ragusit.

Furtuna in care a ajuns acum e spectaculoasa de-a dreptul – sunt multi cei care se indoiesc in jurul lui ca va ajunge la liman; insa el sta ferm, cu mana stransa pe carma navei sale.

Stie ca nu e altul  mai bun. Cui sa lase comanda, acum cand ne apropiem de ochiul uraganului? La vremuri din acestea grele: ne trebuie oameni incercati!

Nu se intreaba cu glas tare – pentru a nu deruta echipajul de 22 de milioane – dar undeva in sinea lui, trebuie sa il framante intrebarea: putea gasi oare un alt traseu, o ruta ocolitoare?

Si mai este un lucru care il macina, pe care nu il intelege, care l-a facut sa strige LINISTE! de-atatea ori si atat de tare, incat in cele din urma a ragusit. De ce nu gandesc toti ca el? Cum isi permit unii sa unelteasca ganduri diferite, uneori chiar contrare lui?

Grea intrebare: cum ii aduci – IN DEMOCRATIE – pe toti sub un singur sceptru, sub o singura vointa?

Treceam deunazi pe o straduta din centrul Capitalei noastre (cea care face legatura intre Piata Romana si Piata Amzei) … aproape de locul de unde imi cumparam covrigi calzi in timpul liceului. Covrigaria exista inca, se pare ca celebra “gaura de la covrig” a supravietuit cumva si in noul sistem economico-social capitalist. In schimb, mare mi-a fost surpriza sa constat alaturarea din imaginea de mai jos. Ocazie cu care m-am documentat despre “Misiunea, Viziunea, Valorile si Obiectivele strategice” ale Curtii de Conturi a Romaniei (vezi spicuirile de mai jos). Gata cu banii de la FMI, deocamdata au oprit robinetul salvarii – poate avem timp sa ne gandim si noi la greselile noastre?

“Misiune, viziune, valori şi obiective strategice

Misiunea noastră constă în exercitarea funcţiei de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, punând la dispoziţia Parlamentului, autorităţilor şi instituţiilor publice şi contribuabililor rapoarte privind utilizarea şi administrarea performantă a acestora în condiţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate. Prin servicii de calitate în domeniul controlului şi auditului public extern, în vederea obţinerii şi furnizării de informaţii reale şi obiective privind legalitatea, eficienţa şi transparenţa utilizării fondurilor publice şi a celor reprezentând finanţări externe, urmărim promovarea responsabilităţii, a corectitudinii şi a celor mai bune practici în operaţiunile efectuate în legătură cu fondurile publice. [...]

În viziunea noastră, prin susţinerea unui sistem de control şi audit sănătos, eficient şi credibil, urmărim creşterea impactului social al procesului de cheltuire a banului public. Curtea de Conturi a României este una dintre instituţiile fundamentale ale statului de drept care se bucură de [...]

Curţii de Conturi îi revine un rol cheie privind creşterea responsabilităţii în utilizarea şi administrarea fondurilor publice, inclusiv a fondurilor alocate României de Uniunea Europeană şi de alte instituţii financiare internaţionale, la combaterea risipei şi a fraudei şi la instaurarea unui climat ferm de respectare riguroasă a disciplinei financiare, potrivit principiilor bunei gestiuni financiare. Urmărim eliminarea erorilor şi neregularităţilor şi ameliorarea modului de gestionare a banului public.

Valorile promovate sunt respectarea supremaţiei Constituţiei şi a legii, independenţa, obiectivitatea, profesionalismul, responsabilitatea, integritatea, transparenţa, imparţialitatea, echidistanţa politică şi eficienţa.

Obiectivele noastre strategice sunt: urmărirea respectării reglementărilor legale cu caracter economic, financiar, fiscal şi contabil, în vederea identificării eventualelor erori sau neregularităţi  [...]” (copy/paste de pe site-ul http://www.curteadeconturi.ro; bolduirea ne apartine)

In loc de a folosi sintagma “Punct si de la capat” … ai nostri conducatori se grabesc spre punctul final. Puntile comunicarii se rup in asemenea masura in timpul alegerilor incat orice carpeala postelectorala pare de-a dreptul imposibila. Sau falsa, cum vreti.

E adevarat ca fiecare epoca a avut parte de calamitatile ei: dinozaurii – meteoritul; olarii de la Cucuteni – popoarele indo-europene; dacii – romanizarea; calul/putere -forta aburului; vechiul regim – revolutia; … adunarile nationale – dezbaterile televizate …; (si mai nou: internetul, care le preia pe toate asupra sa – numai de nu ne-am incurca in cabluri!)

Marile transformari merg o vreme mana in mana cu debandada, dezordinea, haosul…  Dupa care incep lamentarile firesti legate de vremurile trecute, ca ce bine (le) era stramosilor, cum tineau ei la traditie, etc. Si apoi, din aceste lamentari/capete sparte si cu spatele la zid fiind – lumea nu mai are incotro, decat spre inainte. Poate asta se intampla si acum: suntem adusi incet, incet, cu spatele la zid – pentru a intra asa cum trebuie in noua epoca, europeana!

Unora, descaltatul acesta la usa Casei Europei li se va parea cu siguranta un obicei nou pe care nu vor dori sa il invete. Altii vor intelege imediat: e sansa/obligatia tinerilor de a rezolva ecuatia schimbarii pana la capat. E in legea firii lucrurilor sa desavarseasca ei revolutia.

Schimbarea reala nu se va produce reducand de la (peste) 400 la (fix) 300 numarul parlamentarilor. Ci atunci cand vom avea doua partide in Parlament, fiecare reprezentand Vechiul si Noul, alternand temporar la Putere in functie de  performantele fiecaruia.

Concluzii: