(Raspuns la articolul dlui Adrian Cioroianu intitulat “Cea mai mare greseala a lui Barack Obama”; publicat  in Dilema Veche – nr 300, an VI, p 5)

Aparent fără motiv, în viaţă ni se întâmplă uneori lucruri înainte ca noi să fim pregătiţi pentru ele.

Mă refer la acele provocări ale vieţii, pe care ne simţim obligaţi să le acceptăm indiferent de consecinţe, în minte cu dominanta întrebare: „Oare mă voi reîntâlni vreodată cu această şansă?” sau muzical reformulat „It’s now or never…” (vezi celebra melodie a lui Elvis – în care acesta se tânguie că „mâine va fi prea târziu”, asigurându-şi iubita de pe o poziţie dominantă că dragostea lui nu are timp de aşteptat!).

Este pe de altă parte foarte adevărat că numai o dată în viaţă se pot întâmpla anumite lucruri. Iar cifra rotundă a 20 de ani de la căderea zidului berlinez este doar unul din multele evenimente irepetabile. De fapt, dacă privim din perspectiva lui Heraclit (că nu putem face baie de două ori în apa aceluiaşi râu) – vom exagera considerând istoria un lung şir de întâmplări şi fenomene irepetabile.

Că Preşedintele Barack Obama ar fi făcut însă cea mai mare greşeală tratând „uşor cu spatele”, ca pe un simplu fapt divers planetarul eveniment al săptămânii trecute … şi nu a prioritizat, poziţionând mai sus pe lista lui de „manadatory to do’s” prezenţa la BERLIN, asta este mai degrabă o afirmaţie uşor forţată – şi mă grăbesc să explic de ce nu sunt de acord cu ea:

1. B.O. a fost prezent la BERLIN! Chiar dacă nu fizic, a ţinut un discurs care a fost proiectat pe plasmele gigant amplasate în faţa porţii Brandenburg.
2. Discursul de pe plasmele electronice a fost precedat de o introducere a Doamnei Hillary Clinton – cea care l-a introdus pe Preşedinte cu mult respect şi consideraţie: „Şi acum, vă rog să îmi permiteţi să dau cuvântul unui om care reprezintă el însuşi un simbol pentru căderea barierelor/zidurilor existente în noi – Domnul Preşedinte Barack Obama”.
3. Discursul (pre)înregistrat în Biroul de la Casa Albă a fost aplaudat de participanţi, ceea ce mă face să cred că nu l-au perceput chiar ca pe o jignire.

Ce rămâne să înţelegem despre neprezentarea lui B.O. la apelul Angelei Merckel  ar fi, din alte perspective:

1. importanţa benefică a unui „număr doi” activ şi credibil, jucător „în echipă” (team-player-ul Hillary);
2. care ar fi frecvenţa optimă de vizitare a unei ţări/oraş din partea Preşedintelui SUA (dacă a fost în 2008, în calitate de candidat – le va fi vorbit oare câte ceva despre libertate şi democraţie berlinezilor? Ar trebui reluat un pic discursul de atunci – just for the record);
3. B.O. este el însuşi un dărâmător de ziduri – va fi avut poate motive de bun simţ să lase pe altul să puncteze asupra acestui lucru (în plus, Hillary a mai subliniat ceva interesant despre zidurile interioare: nici în Germania, alegerea unei femei-cancelar nu părea verosimil pe vremea construcţiei zidului berlinez…)

Aşa cum spune Domnul Profesor Adrian Cioroianu, unii din noi putem rămâne şi după sărbătoarea aniversară a căderii zidului cu întrebarea (care se potrivea mai degrabă bunicilor noştri!): „Cât le pasă americanilor de noi, cei din Estul Europei?”… sau, cine mai ştie, putem inventa un eveniment care să facă din Bucureşti centrul mediatic al Lumii pentru o zi (Atenţie,la Summitul NATO din Aprilie 2008 „reţeta” nu a fost a noastră – am plătit numai o franciză, fiind gazde… şi atât!)

Închei cu salutări distinse şi cu exprimarea convingerii că Preşedintele Barack Obama este mai degrabă înaintea decât în urma timpului nostru – sau altfel spus: să nu-l grăbim, mai are timp în acest mandat (sau în cel viitor?) de o fugă până la Berlin. Iar dacă ne mişcăm „mai cu talent”, poate va poposi între două avioane şi pe malurile minunatei noastre Dâmboviţe! Care ar fi agenda discuţiilor?

Pentru advertiseri (si nu numai) – traducerea sloganului ar suna cam asa: (RE)SCRIE ISTORIA CU EFECTUL DOMINOULUI!

De cat a strans carma navei cu numele sfant Romania, carmaciul a ragusit.

Furtuna in care a ajuns acum e spectaculoasa de-a dreptul – sunt multi cei care se indoiesc in jurul lui ca va ajunge la liman; insa el sta ferm, cu mana stransa pe carma navei sale.

Stie ca nu e altul  mai bun. Cui sa lase comanda, acum cand ne apropiem de ochiul uraganului? La vremuri din acestea grele: ne trebuie oameni incercati!

Nu se intreaba cu glas tare – pentru a nu deruta echipajul de 22 de milioane – dar undeva in sinea lui, trebuie sa il framante intrebarea: putea gasi oare un alt traseu, o ruta ocolitoare?

Si mai este un lucru care il macina, pe care nu il intelege, care l-a facut sa strige LINISTE! de-atatea ori si atat de tare, incat in cele din urma a ragusit. De ce nu gandesc toti ca el? Cum isi permit unii sa unelteasca ganduri diferite, uneori chiar contrare lui?

Grea intrebare: cum ii aduci – IN DEMOCRATIE – pe toti sub un singur sceptru, sub o singura vointa?

Treceam deunazi pe o straduta din centrul Capitalei noastre (cea care face legatura intre Piata Romana si Piata Amzei) … aproape de locul de unde imi cumparam covrigi calzi in timpul liceului. Covrigaria exista inca, se pare ca celebra “gaura de la covrig” a supravietuit cumva si in noul sistem economico-social capitalist. In schimb, mare mi-a fost surpriza sa constat alaturarea din imaginea de mai jos. Ocazie cu care m-am documentat despre “Misiunea, Viziunea, Valorile si Obiectivele strategice” ale Curtii de Conturi a Romaniei (vezi spicuirile de mai jos). Gata cu banii de la FMI, deocamdata au oprit robinetul salvarii – poate avem timp sa ne gandim si noi la greselile noastre?

“Misiune, viziune, valori şi obiective strategice

Misiunea noastră constă în exercitarea funcţiei de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, punând la dispoziţia Parlamentului, autorităţilor şi instituţiilor publice şi contribuabililor rapoarte privind utilizarea şi administrarea performantă a acestora în condiţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate. Prin servicii de calitate în domeniul controlului şi auditului public extern, în vederea obţinerii şi furnizării de informaţii reale şi obiective privind legalitatea, eficienţa şi transparenţa utilizării fondurilor publice şi a celor reprezentând finanţări externe, urmărim promovarea responsabilităţii, a corectitudinii şi a celor mai bune practici în operaţiunile efectuate în legătură cu fondurile publice. [...]

În viziunea noastră, prin susţinerea unui sistem de control şi audit sănătos, eficient şi credibil, urmărim creşterea impactului social al procesului de cheltuire a banului public. Curtea de Conturi a României este una dintre instituţiile fundamentale ale statului de drept care se bucură de [...]

Curţii de Conturi îi revine un rol cheie privind creşterea responsabilităţii în utilizarea şi administrarea fondurilor publice, inclusiv a fondurilor alocate României de Uniunea Europeană şi de alte instituţii financiare internaţionale, la combaterea risipei şi a fraudei şi la instaurarea unui climat ferm de respectare riguroasă a disciplinei financiare, potrivit principiilor bunei gestiuni financiare. Urmărim eliminarea erorilor şi neregularităţilor şi ameliorarea modului de gestionare a banului public.

Valorile promovate sunt respectarea supremaţiei Constituţiei şi a legii, independenţa, obiectivitatea, profesionalismul, responsabilitatea, integritatea, transparenţa, imparţialitatea, echidistanţa politică şi eficienţa.

Obiectivele noastre strategice sunt: urmărirea respectării reglementărilor legale cu caracter economic, financiar, fiscal şi contabil, în vederea identificării eventualelor erori sau neregularităţi  [...]” (copy/paste de pe site-ul http://www.curteadeconturi.ro; bolduirea ne apartine)

In loc de a folosi sintagma “Punct si de la capat” … ai nostri conducatori se grabesc spre punctul final. Puntile comunicarii se rup in asemenea masura in timpul alegerilor incat orice carpeala postelectorala pare de-a dreptul imposibila. Sau falsa, cum vreti.

E adevarat ca fiecare epoca a avut parte de calamitatile ei: dinozaurii – meteoritul; olarii de la Cucuteni – popoarele indo-europene; dacii – romanizarea; calul/putere -forta aburului; vechiul regim – revolutia; … adunarile nationale – dezbaterile televizate …; (si mai nou: internetul, care le preia pe toate asupra sa – numai de nu ne-am incurca in cabluri!)

Marile transformari merg o vreme mana in mana cu debandada, dezordinea, haosul…  Dupa care incep lamentarile firesti legate de vremurile trecute, ca ce bine (le) era stramosilor, cum tineau ei la traditie, etc. Si apoi, din aceste lamentari/capete sparte si cu spatele la zid fiind – lumea nu mai are incotro, decat spre inainte. Poate asta se intampla si acum: suntem adusi incet, incet, cu spatele la zid – pentru a intra asa cum trebuie in noua epoca, europeana!

Unora, descaltatul acesta la usa Casei Europei li se va parea cu siguranta un obicei nou pe care nu vor dori sa il invete. Altii vor intelege imediat: e sansa/obligatia tinerilor de a rezolva ecuatia schimbarii pana la capat. E in legea firii lucrurilor sa desavarseasca ei revolutia.

Schimbarea reala nu se va produce reducand de la (peste) 400 la (fix) 300 numarul parlamentarilor. Ci atunci cand vom avea doua partide in Parlament, fiecare reprezentand Vechiul si Noul, alternand temporar la Putere in functie de  performantele fiecaruia.

Concluzii:

In momentul in care Dl. Voiculescu, de la inaltimea pregatirii si pozitiei domniei sale, ne-a catalogat colectiv drept securisti – am stiut ca va trebui sa fac un drum la CNSAS. Umbra unei vinovatii colective mi-a clatinat autobiografia, asa cum o stiam pana atunci: hai sa fiu sigur, mi-am zis! Daca m-au inregistrat cumva organele pe vremea cand am fost ghid? Ce-i drept, fara “sa am grupuri pe-afara”, dar examenul l-am dat impreuna, cu totii. Si dosarele de admitere ni le-am completat in acelasi numar de pagini! Deci… am fost pe langa, pe aproape, am dat mana cu ei: m-am “contaminat“?

Asteptand la rand pentru completarea cererii, in sala de studiu, cercetatori de diferite varste si ocupatii – printre care un preot care mi-a atras atentia. Nu atata prin sutana, cat prin reportofonul pe care il tinea in barba si la care isi dicta – probabil reproducand exact din manuscrisele aflate in fata… Uite ma, imi zic – si popii se preocupa de trecutul lor! Al lor sau al altora? In spirit corect, drept, istoriceste (fara ura si partinire) sau pentru razbunari  (sau/si mai rau, santaje…)

Imi aduc aminte azi de acest episod, pentru ca in aceasta saptamana un preot greco-catolic a tinut prima pagina a ziarului “Adevarul” intr-una din zile. Cu un episod trist – de camatarie! Nu intreb de unde a avut un preot bani sa imprumute 40.000 EURO pe criza asta, nici cuantumul restantelor datorate de cei care s-au afundat in imprumut: fiecare le are pe ale sale.

Insa de la haina preoteasca ne asteptam la altceva – sa fie mereu la fel: fara greseala.

Pe de alta parte, daca din cei doisprezece apostoli – unul L-a tradat: inseamna ca azi ne putem astepta ca a 12-a parte a clerului sa fie corupta “cu acte in regula”?

Karl Jaspers are expresia “vinovatiei metafizice” - despre care am retinut, ca mecanism de functionare, urmatoarele:

1.  identitatea unei persoane este marcata/determinata de grupul din care face parte

2. alegerile unora afecteaza imaginea altora din cadrul grupului

De dimineata am ascultat un interviu la radio (Realitatea FM), in care unul din candidatii la Presedintie aducea in mod incredibil elogiul “furnicutzelor” care au “repus in circuit” fierul vechi din diferitele combinate dezafectate… “Cate utilaje n-am vandut, catre agentii economici, in toti anii astia: cu contract, totul in regula… si le-am facut un bine: daca ar fi cumparat unul nou, i-ar fi costat milioane de euro, asa – mie mi-au dat trei sute, o suta de mii…”. Omul dorea sa salveze tara, dar nu oricum: avea asa, un fel de emotie in glas: ca nu ar vrea sa ajunga sa traiasca momentul in care romanii ar ajunge si ei sa cerseasca, cum o fac azi tiganii. Omul se mandrea cu etnia lui, pe care o numea cu drag “masa de manevra” – si am ajuns la birou, anuntandu-mi colegii: “Gata! Criza e pe terminate! Vor salva rromii Romania!”…

… si inchei ziua in mana cu “Mitologia Romana” a lui Romulus Vulcanescu (Ed Academiei, 1987,p.276) – in care e explicata prezenta corbului pe pecetea munteneasca. Pasare neagra si hoata, iubitoare de metal pretios si de neatentie, fura inelul de identitate al pruncului fecior de domn, nascut din iubirea descalecata a domnitorului celui grabit… Vai noua, de-ar fi adevarata legenda intemeierii astfel a Tarii Romanesti!

As propune o dezbatere – si va invit sa o facem – in care, trecand neaparat prin manualele scolare (capitolul Razvan si Vidra) sa intelegem rolul minoritatilor in viata poporului nostru. Nu de alta, dar zilele trecute dl Frunda se minuna ca din 6 invitati in platou in momentul respectiv – doi erau unguri, vorbind despre Constitutia Romaniei!

Dupa ce in batalia din 2004 au “arestat” Dreptatea si Adevarul, pentru ca probabil erau pe primele locuri in preferintele electoratului chestionat in focus-grupuri… pentru ca apoi sa reuseasca imposibilul: sa desparta Dreptatea de Adevar (prin spargerea aliantei DA), … acum a venit, firesc, randul bunului simt sa fie tarat in mocirla bataliei politice. Interesant cum in comunicarea catre masse, politicianul roman face apel la valori cu punctaj mare in focus-grupuri. Asta inseamna ca retetarul doctorului in advertising si drumul spre farmacia solutiilor de marketing si-au dovedit eficienta. Numai ca legea in marketing pune pe primul plan produsul – in cazul de fata calitatea umana a politicianului-candidat… (un produs care insala asteptarile consumatorului are sanse mari sa fie eliminat de competitie).
Bunul simt al ascultarii smerite … sa nu se supere cumva pe certurile noastre marunte si sa emigreze definitiv intr-o buna zi!

Sa ma explic…

Faptul că politicienii se iau după rezultatele focus-grupurilor nu e ceva nou. În esenţă – asta se poate traduce brutal astfel: „să le dăm alegătorilor ceea ce vor să audă”. De ce ar avea nevoie să facă asta? Pentru că, în mod fascinant, dacă oamenii aud ceea ce vor să audă … se liniştesc, capătă un soi de încredere în puterea lor de „corp social”, sau chiar mai mult: se entuziasmează pentru câte o idee, devenind „corp social” în jurul ei. Li se pare că ceea ce au auzit – există deja, li se pare că ceea ce au înţeles – ştiu deja, li se pare că ceea ce vor – merită să aibe deja!

Faptul că politicienii adună grupuri reprezentative şi se „focusează” pe răspunsurile acestora  (sau faptul de a  face la sfârşitul exerciţiului o medie şi a inventa mesaje simple, pe înţelesul celor mulţi) …  nu e în sine un ceva rău.

Abia când începe bătaia pe bunul simţ – şi asta, pentru că nu găseşti uşor un sinonim la bunul simţ iar bunul simţ este primul în sondaje: atunci suntem nevoiţi să tragem un semnal de alarmă de tip anglo-saxon: „Hey guys, you’re (going) a little too far!” Ceea ce în context înseamnă că vă cam depărtaţi de realitate…

Atitudinea politicianului faţă de alegător trebuie să fie de ascultare, însă nu o ascultare de tip „ping-pong ţăcănit” (Na de-aici ce ai vrut să auzi!) ci o ascultare de tipul Părintelui faţă de Copiii Săi. O ascultare din care alegătorul să simtă sudoarea muncii şi a veghei neobosite şi neplictisite, a suferinţei pentru propriile neputinţe şi a părerii de rău faţă de propriile limitări… în acelaşi timp, garanţia că nu se va despărţi niciodată de ei, iar suferinţa va fi comună – la fel şi bucuria unor victorii!

Cuvântul ascultării nu vine însă de la oameni, ci îl primim de la Dumnezeu – şi lucrează selectiv: în cei ce cred cu adevărat. Dacă primul drum al noului Preşedinte va fi la Patriarhie şi nu la Servicii – înseamnă că ne vom fi dorit o schimbare profundă (si nu numai de… consilieri!).

… bai, nene! Ma terorizeaza cu felul in care isi domina invitatii in platou! Ii pune la punct, le da si le ia cuvantul, le masoara timpul, ii opreste in mijlocul unei idei pentru a face loc unui calup de publicitate, dar mai ales… o tine pe-a lui: “ce va fi daca?” sau “cine va ceda primul?”

Nimeni nu spune ca politicienii invitati sau autoinvitati nu au interese - ei  ”lucreaza la imaginea lor”, deci nu trebuie protejati in vreun fel. Probabil ca nu o scoti la capat cu blandetea inteleapta a analistului vizionar, cu atat mai putin ajuta in relatia jurnalist-politician o atitudine servila gen “nu-i asa ca…?” sau “va rog, domnule cutare, spuneati ca…”!

In schimb, mi-as dori ca gazda emisiunii sa-l faca pe politician sa spuna adevarul. Nu acela pe care el il stie dinainte, ci acela pe care il stie invitatul…

Mi-a atras atentia o expresie: SUNTEM IN PRECAMPANIE ELECTORALA… si ma gandesc: daca in “precampanie” ne perpelesc astia asa, cam ce “spectacol” ne vor oferi atunci cand batalia va incepe, oficial?

Minune a tehnicii, telecomanda sta pregatita – fara prea multe alternative, caci un meci ca al Unirii Urziceni la Glasgow e cel mult o data pe sezon! Felicitari, Dan Petrescu & Co.!

Dupa inlaturarea lui Ceausescu prin impuscarea sa langa un zid oarecare al unei foste capitale a Tarii Romanesti (pana atunci celebra prin Turnul Chindiei); am avut de rezolvat si pus la punct multe probleme… Una dintre ele a fost sa aducem in actualitate Legea Fundamentala a Statului, CONSTITUTIA. Sa o transformam din litera moarta in litera vie:  sa o adaptam astfel incat un “experiment” trist de genul concentrarii puterii in mainile unui singur om sa nu mai fie posibil.

Pe de alta parte, e simpatic sa constati reactia poporului in ce priveste “nevoia de Tatuc”… Romanii stau mai linistiti daca stiu ca acolo sus, e cineva care domina structurile; care “le arata el lor”; care “se pune cu ei”, se ia la tranta cu mariile – dar in acelasi timp nu uita sa coboare la nivelul “de baza”: in piete, la nunti, botezuri, balciuri si targuri… Destinul lui Basescu tine aproape de portretul pe care acesta si l-a schitat, si pare ca se apropie din ce in ce mai mult de cel al lui Cuza!

Cu siguranta nu am fi retinut nuantele subtile ale separatiei puterilor in stat si nici mecanismele autoreglarii dintre cele trei puteri aflate in complexa si frumoasa interactiune, daca nu ar fi existat aceasta “fortare a interpretarii constitutiei”. Observati cum  carticica galbena a inceput sa fie purtata pe la televiziuni? Cum abia acum, in aparenta ananghie, isi intra in drepturi – caci asta e soarta legii: sa o folosesti abia atunci cand ai nevoie de ea!

Se cuvine deci sa multumim Domnului Presedinte ca ne-a inflacarat inspre lectura si interpretarea Constitutiei; de am ajuns sa stapanim termeni complicati, cum sunt: desemnat, numit, propus … dizolvare, consultare … majoritate dinamica …

Cine ar fi crezut ca in micuta carticica galbena vom gasi atata intelepciune? Sau ca – pe langa ea, s-au mai scris tomuri intregi  de comentarii avizate, ca exista o disciplina numita drept constitutional si ca avem in aceasta tara o Curte Constitutionala, stand intr-un fel de-asupra tuturor…

Daca am inteles bine, soarta puterii in democratie este sa fie in mijlocul unui joc al paselor, al echipelor – individualitatile prea indragostite de minge si dribling fiind admirate atunci cand marcheaza, dar huiduite cand pierd mingea la adversar. Iar acum, adversarul nostru e … criza! Hai Baietii! Putina concentrare! Pe ea, pe mama ei!…

Daca ne situam la nivelul anului 1907, atunci e OK.

Daca ne lasam insa imbatraniti social de experienta a doua razboaie mondiale, a unor improprietariri si nationalizari, a cel putin trei Constitutii de referinta (cea din 1923, cea din 1965 si cea din 1991), si a doua Revolutii – una in 1989 si cea legata de patrunderea lumii virtuale in capetele noastre… atunci nu mai e OK!

Sau poate o fi la mijoc vreo manevra mediatica de “intinerire a targetului de audienta” al postului REALITATEA? Atunci, de ce ni-l propuneti pe dl Victor Rebenciuc – care are priza mai mare la cei trecuti un pic de 40 sau chiar 50?!

Preluata/adaptata sau nu din titlul  poeziei “de manual” a lui George Cosbuc, campania duce in eroare grava. RESPECTUL SE CASTIGA, NU SE CERE! Un exemplu concret, zilele acestea: Marian Dragulescu – cel care a castigat respectul si admiratia noastra! A tacut, a muncit, a facut. In rest – cum sa te trateze cineva cu respect, de sus in jos? Numai astfel: prin ofranda, prin sacrificiu de sine. Ca Dragulescu. Ore si ore de munca, vointa si sudoare. Pentru a nu lasa nimic la voia intamplarii!

Atunci cand poti mai bine decat celalalt, cand demonstrezi acest lucru iesind din stramtoarea unui circuit national, cand te confrunti la nivel planetar cu colegii tai de generatie si razbesti pana sus – se cheama ca… AI CUCERIT RESPECTUL! (vezi si Hertha Mueller)

Cu alte cuvinte, campania ar fi trebuit sa sune ceva de genul:

LASATI-NE SA VA RESPECTAM!

sau

DATI-NE MOTIVE SA VA IUBIM! (SUNTEM PREGATITI!)

… dar poate, era prea “pe fata”!