Posted by: calindiaconu on: noiembrie 26, 2009
Cică erau odată trei oameni, care nu aveau legătură unul cu celălalt – altceva decât contemporaneitatea. Adică împărţeau împreună anotimpurile şi atât. Căci timpul îl socotea fiecare, pentru sine, după natura caracterului lor şi a faptelor săvârşite, după cum urmează:
1. Primul, nu făcuse mare lucru în viaţa lui, nu “legase” nimic. Trăia modest, vorbea modest, avea o filosofie “călduţă”. Nu ştia a doua limbă străină şi nici nu citise literatură universală. Modest de sărac…
2. Al doilea, putea fi descris ca un Geniu al Răului – constructor de Imperii, i se legase în viaţă tot, ca într-un pact mefistofelic. Ştia multe, învârtea multe, dar cultiva slăbiciunea umană şi construia nesăţios mai departe exploatând vicii şi îndreptându-se spre Iadul veşnic…
3. Al treilea era un om bun, muncitor şi ridicat pe forţele lui proprii din anonimat. Nu căutase el să fugă de anonimat dar lumina din ochii celorlalţi îi făcuse vizibilă prezenţa. Lumina era uneori caldă, recunoscătoare – alteori albastră, rece-invidioasă…, dar era lumină şi omul era expus cu plăcere ei.
Fiecare din cei trei a fost adus de către povestitor la o confruntare cu virtutea smereniei.
Şi iată ce am aflat:
1. Primul s-ar fi smerit pleonastic. Viaţa modestă şi purtată în sărăcie are nevoie de curăţenie şi rugăciune. Dar smerenia nu e uşor de chemat la masa săracului!
2. Al doilea nu s-a prezentat nici el la confruntare. Ce să caute acolo? El îşi era suficient sieşi, nu avea de împărţit gloria cu nimeni altcineva – prin urmare nu avea cui să mulţumească, în faţa cui să se încline. Dar de unde atunci această foame a sufletului care nu putea fi astâmpărată? Omul Rău expus gloriei – se împăunează şi caută spre oglindă nu spre Cer.
3. Al treilea a venit cu plăcere la întâlnirea cu virtutea smereniei. Omul Bun expus gloriei – foloseşte smerenia ca pe o armă a recunoştinţei. Ce am primit – îşi spune -, este un dar de la Cineva mai presus de mine.
PS – O altă povestire cu tâlc, din care rezultă că şi săracul dacă se laudă cu sărăcia lui – are nevoie de smerenie pentru a vedea pe Dumnezeu – găsiţi aici: http://smerenia.wordpress.com/2007/02/13/smerenie/
Posted by: calindiaconu on: noiembrie 23, 2009
Până la urmă, va fi cum vrea Băsescu.
Adică – vom avea o „Românie-Oranj”!
Căci roşul PSD-ului va trebui să se amestece cu suficient galben de la PNL pentru a rezulta acel oranj adevărat, bun pentru cei care au nevoie de schimbare…
(Chestia asta îmi aduce aminte de doctorul nostru de familie care mă întăreşte psihic cu distincţia între „colesterolul bun” şi „colesterolul rău”. Păi, nene doctore, dacă e genetic – ne liniştim oricum, nu?)
Nu pot decât să ma întorc la cele scrise la începutul lunii Octombrie. Din cele trei soluţii posibile în actuala configuraţie parlamentară, am încercat deja:
A rămas, după cum spuneam acum ceva timp:
“PSD + PNL. A funcţionat ca majoritate Parlamentară în ultimii doi ani de guvernare liberală. Pentru a relua discutiile cu onestitate, Dan Nica trebuie sa iasa in fata Natiunii si sa prezinte dovezile suspiciunilor de frauda tip “turism electoral”. Altfel, nu putem spera la o solutie Antonescu Presedinte si Geoana PrimMinistru – sau invers.” (Ha, Ha, Ha! Am ajuns să mă citez singur…)
Cu singura adnotare că a apărut între timp în ecuaţie Domnul Primar al Sibiului – Klaus Johannis.
http://calindiaconu.wordpress.com/2009/10/02/solutia-psd-pnl/
Zău aşa, îmi aduc aminte de vorba atribuită lui Păstorel (un răspuns spumos la banala întrebare “Ce mai faceţi, Maestre?”):
“STAU PE PLAJĂ
ŞI MĂ MIR,
ŞI-MI DAU SINGUR…
CU SICTIR!”
Posted by: calindiaconu on: noiembrie 22, 2009
Întrebarea despre repere morale nu e nouă.
În vremuri de criză revine în actualitate – de nici nu ştii: e criză pentru că nu avem moralitate sau nu mai e loc de moralitate în vreme de criză…
Să-l ascultăm pe Epictet (sec. I d.Hr.) răspunzând întrebării „Cine este un STOIC?”: „Arătaţi-mi (pe) unul care este bolnav dar fericit; care este în primejdie dar fericit; care este alungat dar fericit; care este defăimat dar fericit.”
Să înţelegem de aici pentru a alege corect modelele:
Nici ecoul hohotului de râs, hăhăiala care se întoarce împotriva celui şi nu înapoi la cel care se amuză (vai, pe seama noastră!);
Nici încruntarea fără adresă, seriozitatea jucată de dragul alegătorului aşezat pe canapea în faţa televizorului (că aşa-i place să ne vadă – serioşi, doar e criză, nu?);
Ci mult mai degrabă ZÂMBETUL, singurul care stabileşte un raport corect între interior (sine) şi exterior (lume): căci pacea, liniştea şi armonia (con)duc spre ÎMPĂCARE a noastră cu lumea.
P.S. Rămâne să înţelegem de ce Tudor Chirilă şi nu Neagu Djuvara, de exemplu. Poate o mare provocare la adresa tinerilor… http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html
