Romania bicefala
Posted by: calindiaconu on: iunie 12, 2009
Despre periculoasa “stare” … de bine!
Posted by: calindiaconu on: mai 23, 2009
Gustul concluziilor
Posted by: calindiaconu on: martie 19, 2009
Cand te gandesti ca a fost o vreme in care ni se parea ca lucrurile stau pe loc!
Ma rog, se poate reformula, in functie de unghi:
“A fost o vreme in care timpul nu constituia preocuparea noastra prioritara”… sau,
“A fost o vreme in care actiunea timpului parea sa nu ne influenteze direct“, sau…
“A fost o vreme in care lucrurile se miscau mai lent si noi aveam timp sa le intelegem!”…
Pana la urma – pentru a patrunde adevaratul gust al timpului, trebuie sa avem de unde sa-l pierdem, iar rezervele sunt cu atat mai limitate cu cat avansam in varsta.
De pilda: am avut timp, vreme de cinci incercari (!) sa “rezolv” un lucru important (vital – credeam eu): admiterea la Facultatea de Istorie. O vreme in care am invatat despre slabiciune si vointa dar mai ales firescul ridicarii din cadere (for the record, pe vremea numita “a comunismului” exista jargonul des utilizat “am cazut la facultate” sau “~la treapta” dar putini erau cei care foloseau sintagma cu referire la PACAT…)
Gustul timpului pierdut fizic se transforma in gustul amintirilor. Dar si pe acestea ai nevoie de timp pentru a le rememora, pentru a le retrai … (In plus ai nevoie de cunostinte – vezi importanta arhivei si de un filtru de intelegere care se formeaza… tot in timp – vezi importanta firelor albe de par!)
In ritmul impus al lumii in care traim azi nu ne lipsesc concluziile (nu ne ferim de responsabilitatea lor!) cat mai ales gustul acestora: sa stai pur si simplu cu ochii in tavan si sa te bucuri ca ti se pare ca ai mai inteles/descoperit cate ceva!
„C-aşa-i vieaţa, trecătoare…”
Posted by: calindiaconu on: martie 18, 2009
- In: Insomnii
- 2 Comentarii
Folosită în faţa unui pahar cu vin – expresia „VIAŢA ESTE TRECĂTOARE” împrumută din falsul libertăţii absolute: şi dacă viaţa noastră se trece odată cu anii, asta nu inseamnă că putem face chiar tot ceea ce dorim, ci trebuie să punem frâu poftelor noastre. Cu alte cuvinte, să numărăm paharele ce le avem în faţă.
Principalul motiv al vieţii fiecăruia dintre noi, al vieţii „individuale” – este cel al mântuirii. Cum se împacă o viaţă trecătoare şi deci limitată, cu mântuirea – care este absolută? Prin aceea că fiecăruia i se acordă o şansă egală. Toţi pornim la drum în viaţa noastră cu şansa egală de a descoperi, de a afla cine suntem; adică trebuie să înţelegem şi în aceeaşi măsură să şi facem ceea ce distingem ca Bine. Un Bine care se află în afara noastră, dar pe care avem capacitatea de a-L simţi şi dori în interiorul nostru.
Cum ştim dacă Binele pe care îl simţim este adevărat sau fals? În primul rând, prin zestrea lăsată nouă de cei dinaintea noastră, care au primit, aflat şi consemnat pentru noi. Moştenirea aceasta există în cărţi şi în gene. Nu e nevoie să redescoperim că roata vieţii se învârte ci trebuie să ne însuşim principiile sau legile după care funcţionează viaţa şi convieţuirea noastră. Căci libertatea mea se termină acolo unde începe a celuilalt… atât din frumoasă modestie cât şi din practică autoapărare.
Sa recapitulam…
Posted by: calindiaconu on: martie 10, 2009
E inca inceputul anului, desi primul trimestru mai are un pic la un colt… – ametiti de realitatea crizei, politicienii par sa nu-si mai revina!
Anul 2008, un an deosebit – ultimul al perioadei de avant, a avut o particularitate: sectorul imobiliar, inca nelovit de criza creditelor, a fost activ (in linia obisnuita) iar agricultura a inregistrat rezultate foarte bune (calamitatile ne-au ocolit). Ecuatia reusitei unui an bun, in care Produsul Intern Brut a inregistrat cresteri record pe primele 9 luni! Avantul economic a oferit posibilitatea colectarii unor bani mai multi la buget, a unei stari de confort si relaxare. Pe acest fundal, era greu sa gestionam in liniste victoria unui sezon care se anunta bun. Si asa s-a intamplat:
1. August: Liberalii anunta rezultatele exceptionale. Datorita noua, Tara este azi mai bogata! Se apropie alegerile – votati-ne!
2. Septembrie: Social-Democratii “prind din zbor oportunitatea”: daca Tara este bogata, atunci sa se bucure si Oamenii ei de aceste bogatii – mariti salariile profesorilor cu 50%! Votam in Parlament salarii mai mari?!
3. Luna Octombrie: campania electorala aduce atatea promisiuni din partea partidelor “serioase”, incat radicalii vor ramane cu buza umflata …
4. Noiembrie – Alegeri;
5. Decembrie – Coalitia imposibila, motivata de salvarea natiunii;
6. Pauza de Sarbatori si in Ianuarie – criza, oficializata.
Si uite-asa, suntem condamnati de doua ori: odata sa ne raportam la un an bun 2008 si al doilea, sa gasim solutii intr-o lume aflata in mari framantari. Drumurile si refacerea blocurilor (pentru a redresa sectorul constructiilor) si un an agricol binecuvantat de Dumnezeu – iata ce ne dorim, mai important chiar decat acordul cu FMI.
Cea mai buna veste a acestui inceput de an ramane insa aceea ca Dacia e pe placul nemtilor!
Pretul corect? Cel platit!
Posted by: calindiaconu on: martie 4, 2009
Zilele acestea se desfasoara la Romexpo prima parte a CEX-ului (Construct Expo) – dedicata firmelor de constructii, antreprenorilor. Sectorul resimte din plin criza, dupa cel putin un cincinal euforic, in care a raportat cresteri impresionante: alaturi de industria auto, e in linia intai a frontului.
Daca e mai putin de lucru, inseamna ca – pe langa calitate, despre care speram ca va creste (construim mai putin – deci o vom face mai bine), vom avea timp pentru meditatii si ne propunem ca macar sa definim intrebarile fundamentale ale momentului:
1. Cum s-a putut ajunge aici? Care au fost mecanismele si unde trebuie cautati vinovatii? Ce inseamna “bubble” imobiliar?
2. Care e pretul corect al constructiilor – din moment ce preturile la materiale scad dramatic? La fel, apartamentele vechi care isi reduc pretentiile … Putem vorbi de o “rationalizare” a preturilor?
3. Care va fi soarta proiectelor imobiliare “inghetate”?
4. Care este suma reala a capitalului blocat in sectorul imobiliar in tara noastra?
5. Cum stau Bancile: au sau nu lichiditate suficienta sau dobanzile la depuneri indica deja probleme de bonitate?
6. Avem conducatorii pe care ii meritam – sunt ei la inaltimea crizei? Au vointa si vor gasi la timp mijloacele de a investi in infrastructura?
7. Cine poarta responsabilitatea cresterii preturilor terenurilor: evaluatorii, bancile, dezvoltatorii, cumparatorii, media care i-a ridicat in slavi si le-a elogiat priceperea de a inmulti banii?
8. Suntem pregatiti sa construim ecologic, high-tech – atragind fondurile structurale alocate viziunii verzi europene?
Un lucru e sigur: in urmatoarea perioada, vom lucra pe banii nostri mai degraba decat pe banii bancilor. Asta ne va face mult mai atenti la plapuma. Iar pana revine increderea in consum, ne vom acoperi preventiv, cu inca o patura!
Am fost in mijlocul unei stiri… de jurnal!
Posted by: calindiaconu on: februarie 24, 2009
Ce senzatie: sa ai sentimentul ca esti in mijlocul unei stiri care va face senzatie si va tine capul de afis cel putin cateva zile…
S-a intamplat Sambata trecuta – 21 Februarie, la Mall-ul din Militari (Plaza). Invitati de un prieten la unul din restaurante pentru a sarbatori cei noua anisori ai primului sau nascut, asteptam in tihna sa ne soseasca bucatele comandate. Cand, un tanar imbracat in albastru ne aduce sarea si piperul de care parea ca avem neaparata nevoie: “Imi pare rau ca trebuie sa va stric petrecerea, dar trebuie sa evacuati de urgenta cladirea! E alarma, va rog – daca o faceti, ramaneti pe raspunderea Dumneavoastra!” … cam acestea au fost, daca imi aduc aminte exact – cuvintele rostite in fuga de tanarul imbracat in albastru. Precipitat, cu rasuflarea intretaiata, serios, dar fara acel “ceva” de fatala disperare care sa ne convinga sa plecam.
Mai ales ca – intre timp -, au sosit bucatele si ospatarii ne-au “linistit”, in felul lor: “Ah, probabil ca e la fel ca acu’ vreo doua saptamani, cand a facut unul o gluma cu o bomba!”… Ehee, abia acum am devenit cu adevarat serios si mi-am pus realmente problema unui atentat. Mi-au trecut prin cap brusc, conotatii legate de apartenenta noastra la NATO, luarile de pozitie ale oficialilor romani in problema afgana sau palestiniana, …
… si toate, privind cu surprindere scarile rulante din fata ochilor – cum transportau, in relativa liniste, toti cetatenii aflati Sambata seara in Mall, in afara acestuia…
Puteam pleca si noi, lasand in urma o nota de plata neachitata. Sau, puteam ramane si suferi cine-stie-ce grozavii, cu burta plina. Puteam sa ne aglomeram cu ceilalti spre iesire sperind sa nu se produca panica de rigoare sau puteam sa ramanem pe loc, fara sa se intample nimic deosebit.
O loterie pana la urma, in care miza era necunoscuta – plecand de la vietile noastre si ale copiilor pana la o amintire cu gust de anecdota rasuflata…
Am ales sa ramanem pe loc din mai multe motive: 1. sa nu spargem noi gasca; 2. sa nu ne imbulzim cu ceilalti la iesire; 3. pana ajungeam noi la iesire, ar fi putut exploda bomba – deci sansele erau mai mari daca stateam pe loc; 4. din inconstienta; 5. ceva din anuntul facut de tanarul imbracat in albastru nu era chiar atat de grav cum cauta el sa ni se para…
Pana la urma, s-a dovedit ca intreaga mascarada nu a fost decat un nou episod din serialul escaladarii violentelor din tara noastra… o fumigena cu rol de abur pentru gravitatea situatiei economice in care ne aflam. Iar noi, actorii pasivi am constatat pe viu spiritul de turma ascultatoare al majoritatii, atunci cand se indrepta in ordine spre iesire: ce departe imi par acuma vremurile in care strigam “Armata e cu noi!” (sau poate, cine stie – sunt mai aproape decat credem!)
Fetzele crizei
Posted by: calindiaconu on: februarie 20, 2009
In dimineata aceasta mergeam pe tarseul obisnuit spre birou cand – un lucru marunt dar neobisnuit m-a facut sa meditez la fatzetele multiple ale crizei… Cu o seara inainte, petrecusem pana tarziu in discutii despre Rusi si Americani si nu imi aduceam exact aminte daca pana la urma putem vorbi de niste reglari de conturi sau de o criza veritabila … In fine, iata pe scurt ce s-a intamplat.
Am (zic eu) bunul obicei de a saluta oamenii, de a intra in vorba cu ei – iar in drumul meu spre birou am legat unele simpatii mai ”speciale” cu vanzatorii de ziare ambulanti. Nu ii cunosc dupa nume, dar stiu despre unul ca sufera pentru Rapid, despre un altul ca ar putea fi un bun negustor intr-o lume de demult (”Lasati daca n-aveti acum, imi dati maine cand treceti pe-aici!”) …
Asa si astazi: ajuns la unul din stopurile pe care nu am cum sa le ocolesc, imi caut din ochi musteriul si il zaresc plouat si infrigurat, sus pe bordura – ridicand din umeri, iar cand il intreb incurajator cu geamul lasat ce face? – el imi arata mahnit semaforul blocat pe galben intermitent…
Inteleg adevarata drama a omului abia dupa cateva secunde bune: cat de trebuincioasa le este culoarea rosie si cat de necesara business-ului! Fara ea, nimic nu merge cum ar trebui si mai ales cum ar putea sa mearga… Ehei, si mai ziceti sa cautam prin manuale despre rolul conjuncturilor in economia mondiala – cand avem la indemana exemple de asemenea anvergura!
Stiti insa ce imi da speranta ca lucrurile nu au cum sa mearga decat spre si mai bine? Zambetul sugubat al omului meu si injuratura nerostita despre situatie asa, in general!
Viziunea unui Primar pentru Orasul sau
Posted by: calindiaconu on: februarie 17, 2009
Privesc de la balconul unui hotel de 5 stele parcarea bine organizată şi încerc să îmi explic de ce nu mă deranjează gri-ul închis al asfaltului impecabil? Probabil, din cauza împrejurimilor: pădurea din vecinătate, de dincolo de drumul naţional care străbate peisajul, se pregăteşte de toamnă lungă, e încă verde. Iar verdele respiră prin aer, îl purifică şi mă linişteste…
Mai e ceva, totuşi! De cealaltă parte a drumului national, observ un „gard viu”. Nepăzit de nimeni, deşi ştiu din experienţă că fiecare fir de bucsus costă… Ce caută acolo? Cum a apărut, cine îl îngrijeşte? Doar este pe domeniul public – nu pe domeniul privat; ce puteri mari are administraţia acestui oraş, ce resurse, ce fonduri?
Înapoi în cameră, găsesc o broşură în limba germană: „Das Leitbild der Stadt Sibiu/Hermannstadt”. Stiu ce inseamnă Vorbild – exemplu de urmat, acel ceva pe care poţi încerca să-l imiţi pentru că îl vezi, îl ai în faţa ochilor, este demonstrat ca fiind bun, viabil, este deja validat. Dar Leitbild ? Ia să vedem: leiten înseamnă a conduce, a călăuzi, a îndrepta. În cazul de faţă, din toate căte puţin. Sibienii sunt şi ei oameni – au nevoie să fie conduşi, să ştie că interesele lor sunt reprezentate de un Primar. Rolul de călăuză se referă la ieşirea dintr-o junglă a nepăsării şi delăsării. Iar îndreptarea poate însemna orientarea spre drumul drept sau, cel puţin, direcţia corectă…
Reuşita remarcabilă a Primăriei Sibiu – este de a schiţa o filosofie de dezvoltare viitoare a oraşului. Pe scurt, ea ar suna cam aşa: să conservăm/prezervăm/renovăm cu sârg valorile trecutului pentru a avea parte de o identitate în viitor. Nu lasăm frâu liber utopiilor, ci creionăm un profil logic sistemului complex pe care îl constituie un oraş-capitală de judeţ: economicul şi socialul trebuie să se integreze în cadrul natural (ecosistem), în acord cu tradiţiile istorice. Sună frumos …
… şi îşi demonstrează eficienţa în practică! Revenind la exemplul de mai sus, gardul viu cu pricina este îngrijit de proprietarii hotelului respectiv, care l-au înţeles ca făcând parte din peisaj! Chiar dacă nu este al nostru în acte, este al ochilor clienţilor noştri în fapt – deci cade în sarcina noastră să îi purtăm de grijă.
Misiunea Casa – a căutat pentru Dumneavoastră semnele unei primăveri a responsabilităţii şi în Capitală: ne-am bucurat să le găsim în centrul istoric, la Caru’ cu Bere. Iar dovada supremă că reţeta implicării funcţionează (adică este apreciată de contemporani) rezultă tocmai din faptul că, încercând să facem o rezervare de vineri pentru sâmbătă, toate locurile erau deja ocupate…
(Editorial publicat in revista Misiunea Casa -Noiembrie 2008)
Despre Publicitate
Posted by: calindiaconu on: februarie 4, 2009
Am o intrebare mai veche pe care va rog sa o raspundeti voi, inainte de a o comenta (si) eu. Bineinteles, cu sinceritate! Multumesc si va asigur ca votul vostru conteaza pentru mine…
Astazi (14 Februarie), in a 10-a zi de cand am lansat intrebarea de mai sus, gasesc de cuviinta sa las acces liber vizualizarii rezultatelor: dupa cum puteti singuri observa click-uind optiunea “view results” de mai sus, au raspuns 15 persoane – 10 fiind pentru “adevarat” iar 5 pentru “fals”. Multumesc tuturor si las deschisa in continuare votarea.
Incerc interpretarea acestui rezultat ( 65% - 35%) prin aceea ca exista un mit activ pentru cei care intra in contact de suprafata cu fenomenul publicitatii – farmecul ei artistic se regaseste din plin, de la prima vedere. Stralucirea cu totul speciala, apropierea si intrepatrunderea cu lumea filmului, picturii/desenului/fotografiei, arta scrisului, designul (fie de showroom sau de ambalaj), muzica (atat compozitori cat si interpreti), teatrul (actori, regizori, scenaristi) … toate acestea sunt motive intemeiate pentru a considera publicitatea o arta, cand de fapt ea se foloseste de arta ca mijloc de comunicare, pentru a exprima un mesaj ascuns.
Esenta sau “samburele publicitatii” care o defineste ca stiinta – este ceea ce radiaza din sinea clipului sau machetei publicitare spre ochii si urechile publicului-tinta fiind cat se poate de stiintific: legile economice, informatiile statistice si de piata, psihologia individuala si sociala, istoria mentalitatilor, logica … – toate sunt puse in slujba formularii aproape matematice a unui mesaj care trebuie comunicat metodic unui grup foarte precis definit…
Publicitatea este deci o stiinta - gasind in arta forma si in artisti executantii!
Partea a doua a intrebarii a indus si mai mult in eroare – pentru ca este cat se poate de adevarat: cei care comanda si platesc publicitatea sunt comerciantii.
caută
- paul bunus: Lucrurile se simplifica mult daca consideram ca Dumnezeu detine in superlativ toate atributele pozitive :frumos,bine,drept.Omul creat dupa chipul si
- paul bunus: As face o corectie ca sa trecem intr-un registru mai tonic ,.incercarile erau la drept unde concurenta era mult mai mare si materia mai greu de digera
- calindiaconu: Draga Nelu, scuza-ma ca raspund cu intarziere - am primit saptamana aceasta si un comentariu din partea lui Irineu, si pentru care am permisiunea lui
Categorii
- Comentarii din Cetate (7)
- Economice (4)
- In avion (2)
- Insomnii (3)
- Nostalgice (6)
- Orase (2)
